Cultura revoltei dominantă azi în Europa și America este, în realitate, o foarte nocivă contracultură.
A te revolta împotriva unor firești, deci necesare frontiere pe care însăși natura le conține, a te declara revoluționar pe viață și dușman de moarte al bunului-simț, aruncându-te orbește în lupta cu realitatea emanată de ordinea structurală a lumii, a te crede înrudit cu Prometeu doar pentru că ai prizat multă ideologie de gen, corectitudine politică, woke-ism, dar și mari doze de „cancel culture” înainte de a apuca să te cultivi, nu este chiar cea mai realistă și inspirată atitudine prin care ai putea face lumea mai bună. Ignorând că abia bunătatea inteligentă a acceptării datului și datelor existenței, nu revolta emancipării de realitate și de propriul tău statut de persoană ar putea face asta.
A-ți propune, de exemplu, să militezi pentru ștergerea definitivă a graniței firesti dintre bărbat și femeie, a te declara frustrat în fața sintagmei vechi de când lumea, „femeie însărcinată”, a te lăsa sfâșiat de gândul absurd al potențialei discriminări și ofensări prin aceasta a rarisimelor persoane transgender, a milita ridicol în favoarea stâlcirii gramaticii, a pocirii sau arestării cuvintelor și a modificarii legilor gândite pentru majoritatea copleșitoare a oamenilor, doar pentru a-ți consolida o iluzie și a-ți mai provoca un oftat ideologic în fața realității care te contrazice, iată încă o cale înfundată spre schimbarea lumii în care ți-a fost dat să trăiești.
E calea tuturor activismelor ideologice care decid să transforme marginalul în centru și să promoveze excepția ca normă.
Toate aceste anomalii au ajuns să se consume pentru că ideologia emancipării, prizată azi inconștient de oameni tineri care ratează întâlnirea cu realul, dorește construirea (mereu utopică) a unei culturi orientate împotriva naturii.
Utopia (loc care nu există) devine invariabil distructivă atunci când te silești nebunește să o transformi într-o (imposibilă) realitate, revoltându-te până la crimă împotriva ordinii lumii, în loc să o accepți așa cum e în ciuda răului comis în ea, străduindu-te personal să sporești binele prin pura și simpla lui facere.
Neputând crea niciodată o lume nouă, ci doar urâți sau distruge una care există.
Nu ne strică, de aceea, dobândirea virtuții atenției, a discernământului, frecventarea cărților pe care timpul, nu propaganda, le-a consacrat ca mari și a oamenilor care nu ne mint când ne spun că lumea reală nu este cea din peștera întunecată a umbrelor înșelătoare ce joacă pe peretele ideologiei de care se întâmplă să dai dureros cu capul, ci aceea din afara iluziei și a fantasmelor care te țin captiv.
Postare preluată de pe contul de Facebook al lui Vasile Bănescu, purtător de cuvânt al Patriarhiei Române
