Problema (ultra)progresiștilor
care ironizează ieftin Judecata de Apoi, opunându-i în bășcălie insolentă o așa -prost- zisă „judecată de acum”,
cărora li se pare că, în numele unor cauze aprioric pierdute (precum înregimentarea tuturor în hoardele relativismului moral și pasivismului mental), boicotarea realității și malformarea resentimentară a adevărului pot compune o armă eficace în lupta ridicolă cu adversarii care, cel mai adesea, îi ignoră,
problema lor nu este doar incapacitatea de a descifra calm realitatea în cheia spirituală și real culturală care le lipsește,
ci și imensa frustrare că realitatea locuită de ceilalți îi contrazice la tot pasul, iar ei, în marșul lor sfidător spre Nimic, ajung să culeagă doar buruienile de pe marginea drumului spre regresul cognitiv, moral și fatal.
Pentru că, ce anume i-ar putea îmbogăți, rafina și salva pe ultraprogresiști în demersul lor utopic de a modifica structurile lumii – create, nu apărute din basmul hazliu al hazardului – , lume în care, urmând această cale, poți cel mult regresa până la nivelul de brută?
E suficient să le vezi chipurile prematur îmbătrânite, sluțite de ură și vicii, ca să înțelegi că asemenea oameni alergici la sens, care sorb ideologie cu paiul din ochiul altuia și lovesc cu parul din tulburele ochi propriu, sunt exemplari doar pentru ceea ce nu trebuie să devină un om: un sinucigaș moral, un ratat existențial.
Postare preluată de pe contul de Facebook al lui Vasile Bănescu, membru al CNA