miercuri, 25 iunie 2025

Eu n-o să mor

Publicat:

AUTOR: Redactia

Eu n-o să mor

Eu n-o să mor în timpul vieții voastre

și poate nici în timpul vieții mele,

cu polonicul voi sorbi dezastre

cînd voi veți fi doar oale și ulcele.

C-am încercat să vă-mblînzesc cu lira,

dar, cum se joacă grecii de-a fanarul,

vă bulucirăți la madam Elvira

să dați în templul curului cu zarul.

Vindecă Doamne ginta noastră veche,

frecîndu-se de rîie prin Balcani.

Azi moartea poartă floare la ureche

că viața nu mai face nici doi bani.

de pe Facebook/ Mircea Dinescu

Mircea Dinescu (n. 11 noiembrie 1950 în Slobozia) este un poet, scriitor, publicist şi om de afaceri român.

Fiu al lui Ştefan Dinescu, muncitor metalurg şi al Aureliei Badea, casnică, Dinescu a studiat la Facultatea de Jurnalism a Academiei de Ştiinţe Social-Politice „Ştefan Gheorghiu” de pe lângă Comitetul Central al Partidului Comunist Român, fosta Şcoală Superioară de Partid.

Trăind din expediente şi slujbe mărunte pentru a-şi susţine şederea în Bucureşti (lucrând, printre altele, ca portar la Uniunea Scriitorilor din România), pătrunde în cercurile literare din epocă. Devine membru al Uniunii Scriitorilor şi redactor la revistele Luceafărul şi România literară.

Cartea sa, Moartea citeşte ziarul, a fost refuzată de cenzura comunistă în 1988, dar a fost publicată la Amsterdam.

În 1989 este concediat de la România Literară din cauza unui interviu acordat ziarului francez comunist Libération, în care făcea o critică acidă la adresa lui Nicolae Ceauşescu şi a regimului comunist de la Bucureşti. Interviul, considerat cel mai curajos acordat de un scriitor din România, are drept consecinţe arestarea sa la domiciliu şi excluderea din partid. Este pus sub supraveghere permanentă şi i se interzice contactul cu orice persoană în afara familiei. În străinătate, începe o largă campanie de solidaritate cu poetul persecutat, susţinută în special de Frankfurter Allgemeine Zeitung şi postul de radio Europa liberă, cu rezonanţă în Olanda, Franţa, Elveţia şi Germania.

Pe 22 decembrie 1989, ajunge la televiziune cu coloanele de manifestanţi, de unde anunţă românilor fuga lui Ceauşescu şi declanşarea Revoluţiei. Devine membru în Consiliul Frontului Salvării Naţionale, apoi în Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională.

După Revoluţia din decembrie a fost ales preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România. Este membru al Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, fondator al „Fundaţiei pentru poezie”, director general al editurii „Seara”, preşedinte al „Fundaţiei pentru Promovarea Literaturii Germane din România”.

Cărţile poetului Mircea Dinescu au fost răsplătite cu numeroase premii, printre care Premiul Academiei Române şi Premiul Uniunii Scriitorilor din România.

Ultimele Articole

Membru al Academiei Române, după ce a analizat alegerile prezidențiale: ‘Ceea ce s-a întâmplat nu este doar o greșeală strategică’

Am încheiat și trimis raportul/analiza despre ultimul episod al alegerilor din România, pe care...

Crin Antonescu iese la rampă împotriva lui Nicușor Dan și îl numește ‘securistoid’: ‘Nu mă luați voi cu arcanul mobilizării generale’

Gata. Istoria e alertă. Toată suflarea e mobilizată pentru turul 2. Normal. Pentru voi, cei...

Se ceartă băsiștii între ei: Adrian Papahagi îl umilește pe controversatul Daniel Funeriu

Daniel Funeriu crede că reprezintă mai mult decât Nicușor Dan. Nu știu, zău: la...

Cel mai controversat preot ortodox român face dezvăluiri grave despre Patriarhul Daniel: ÎPS Teodosie e mic copil

17 martie 2025 Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Preafericirea Voastră, Urmare documentului intern Nr. 25/03 februarie...

Articole similare

Membru al Academiei Române, după ce a analizat alegerile prezidențiale: ‘Ceea ce s-a întâmplat nu este doar o greșeală strategică’

Am încheiat și trimis raportul/analiza despre ultimul episod al alegerilor din România, pe care...

Crin Antonescu iese la rampă împotriva lui Nicușor Dan și îl numește ‘securistoid’: ‘Nu mă luați voi cu arcanul mobilizării generale’

Gata. Istoria e alertă. Toată suflarea e mobilizată pentru turul 2. Normal. Pentru voi, cei...

Se ceartă băsiștii între ei: Adrian Papahagi îl umilește pe controversatul Daniel Funeriu

Daniel Funeriu crede că reprezintă mai mult decât Nicușor Dan. Nu știu, zău: la...

Stiripesurse.ro

Loading RSS Feed

Bugetul.ro

Loading RSS Feed

Exquis.ro

Loading RSS Feed

Blacknews.ro

Loading RSS Feed

Sportbull.ro

Loading RSS Feed