Sociologul Cătălin Stoica face o analiză a pieței sondajelor din România și ajunge la concluzii interesante. El susține că unele case de sondare a opiniei publice au încetat să se sprijine pe știința sociologiei cu tot ce înseamnă ea și să se ducă în zona de jocuri politice:

CUM CITIM UNELE SONDAJE:

Recent au fost date publicității două sondaje realizate de două firme concurente, folosind însă metode de intervievare diferite (față în față vs. telefonic) și metodologii de eșantionare probabil diferite. În unul din ele, în contradicție cu realitățile economice dramatice rezultate și din recentele măsuri de austeritate, Bolojan – prim-ministru demis – și PNL au crescut spectaculos în opțiunile oamenilor.

O lectură mai interesantă nu este dacă un institut ține cu PNL sau cu PSD, fiindcă asta este prea superficială și aproape tautologică în climatul actual.

Întrebarea relevantă este: de ce ar fi important pentru anumite rețele de putere să fie produs exact acum un discurs al rezilienței PNL-Bolojan, în contradicție cu climatul social dominant?

Care este miza?

Acolo apare miza. În mod normal, după:
• austeritate;
• căderea guvernului;
• conflictul cu PSD;
• erodarea puterii executive;
• oboseala publicului față de discursul „reformist-tehnocratic”;

te-ai aștepta la două lucruri: prăbușirea PNL și migrarea accelerată spre AUR și/sau absenteism.

Când se rupe filmul

Dacă un institut vine și spune contrariul — că PNL nu doar rezistă, ci depășește PSD — atunci sondajul nu mai funcționează descriptiv.

El devine intervenție strategică într-un moment de reordonare a establishmentului.

Care este cheia. Care e miza reală

Asta este cheia.

Miza principală a publicării unui astfel de sondaj NU este electoratul de masă.

Publicul larg nu își schimbă masiv votul pentru că vede un sondaj.

Oricum, doar o minoritate de votanți ajung să vadă sondajul (sau orice sondaje), datorită faptului că avem o pluralitate de canale media, fiecare cu publicul său, cu poziționările lor politice și cu preluarea selectivă a ceea ce apare.

Miza reală este: elita administrativă; primarii; mediul de business; actorii externi; presa; aparatul birocratic; activiștii de partid.

În România, aceste grupuri sunt extraordinar de sensibile la percepția de „viabilitate”. Un partid perceput ca inevitabil în declin, fără viitor, fără acces la resurse, fără susținere occidentală intră rapid într-o spirală de dezagregare internă. Primarii migrează. Sponsorii se retrag. Funcționarii își caută alte centre de protecție ori patroni politici. Apar scurgeri interne. Crește panica.

Prin urmare, un sondaj care spune: „PNL încă este al doilea partid și poate chiar nucleul viitoarei reconstrucții” nu este doar o măsurare.

Este un mesaj de stabilizare către rețea.

Mai ales într-un moment în care PSD pare incapabil să domine singur sistemul, iar AUR sperie segmentele corporatiste, așa-zis euro-atlantice, de intelligence (facțiunea care susține sau este controlată din Vest), financiare și administrative.

Din acest punct de vedere, un sondaj care, contrar situației economice dezastruoase, ți-i arată pe Bolojan și PNL pe cai mari pare mai degrabă expresia unei fracțiuni de establishment care încearcă să conserve un centru liberal-securitar-occidentalizat în jurul aparatului administrativ, mediului de intelligence, mediului corporatist și presei „responsabile”.

De aceea conexiunile relevante nu sunt doar presupusele apropieri dintre conducerea unui institut care publică astfel de sondaje de servicii (SRI) sau grupuri de afaceri (NIRO) ori Fundația Dragic, legată de familia fondatorului Superbet.

Mai importante sunt rețelele de securitate, cele de partid, think tank-urile, infrastructura de policy, sincronizarea narativă și convergența ecosistemului mediatic, relația cu actorii occidentali etc.

Sondajele ca produs de ”credit politic”

În acest ecosistem, sondajele au o funcție cvasi-financiară: ele produc „credit politic”.

Adică: cine mai este solvabil politic, cine are capacitate de a guverna, cine mai merită susținut (financiar), cine încă poate constitui nucleul ordinii.

Aici cred că este lectura mai sofisticată.

Nu că un institut manipulează, ci că operează într-o zonă particulară a câmpului de putere românesc și produce cunoaștere compatibilă cu nevoile de reproducere ale acelei zone.

Iar faptul că sondajul apare exact după căderea guvernului, în moment de negociere și reașezare și când se decide cine rămâne actor sistemic legitim este probabil mai important decât cifrele în sine.

Din perspectiva sociologiei cunoașterii, sondajul devine nu o fotografie, ci o tehnologie de coordonare a unei facțiuni a elitelor.

Un comentariu al sociologului Cătălin Stoica preluat de pe Facebook