sâmbătă, 20 aprilie 2024

Cristian Tudor Popescu oripilează: ‘Maica Precistă, cum spune Sfânta Scriptură, a fost însămânțată nu de bărbatul ei, ci de către Cel de Sus, printr-o manevră specială, care i-a lăsat himenul intact. O Dumnezoaie’

Publicat:

AUTOR:

Ciucă și Bode, de la 2 la 7 ani. Matriarha
• Domnii Ciucă și Bode împing în forță o lege care zice așa:
(1) „Fapta persoanei care, în public, prin violențe comise împotriva persoanelor și bunurilor ori prin amenințări sau atingeri grave aduse demnității persoanei tulbură ordinea și liniștea publică se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani.
(2) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) este săvârșită de către două sau mai multe persoane împreună, pedeapsa este închisoare de la 2 la 7 ani”.
În caz că ne gândim puțin, constatăm că acești doi domni se încadrează foarte bine în prevederile legii de mai sus. E vorba de atingeri grave aduse, în public, demnității persoanei. Fiecare om cinstit din țara asta își simte demnitatea călcată în picioare în fiecare zi în care acești doi plagiatori, adică hoți, se află în fotoliile de premier și ministru ai României. Și care își folosesc funcțiile pentru a împiedica sancționarea lor ca hoți. Ba putem spune și că Ciucă și Bode sunt violenți: au sucit mâna la spate organelor universitare îndrituite să le verifice tezele de doctorat.
Potrivit alineatului (2), Ciucă și Bode, care acționează în doi, pot primi o pedeapsă cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Pentru că acest tandem de infractori e un tulburător al ordinii publice mai rău decât toți lucrătorii din Educație și Sănătate care ies în gerul străzii cerând Guvernului să li se facă dreptate.
• Vreme de 180 de ani din istoria lui, statul englez a avut în frunte niște regine celebre pe tot globul: Elisabeta I, Victoria, Elisabeta II. Prin urmare, unde, dacă nu în Marea Britanie să se pună acum problema, cât se poate de serios, ca Dumnezeu să nu mai fie referit exclusiv prin genul masculin. Să fie admise și apelative neutre sau feminine. Propunerea aparține chiar Bisericii, fiind avansată de episcopi britanici și va fi discutată în Sinodul General.
Nu pot să nu mă gândesc ce obiecții ar putea avea BOR în caz că s-ar petrece asta și la noi. Prima reacție cred că este afurisirea subsemnatului, deoarece aduc tema în discuție. Apoi, se va cere să nu uităm că Dumnezeu este iubire, Dumnezeu este român și ne iubește pe toți în fiecare zi – ceea ce nu va mai fi posibil în zilele în care Dumnezița va fi la ciclu. Maica Precistă, cum spune Sfânta Scriptură, a fost însămânțată nu de bărbatul ei, ci de către Cel de Sus, printr-o manevră specială, care i-a lăsat himenul intact. O Dumnezoaie, cu puteri divine la fel de mari, nici n-ar avea nevoie de metoda asta, astfel încât vom avea un Iisus fiu a două femei. Așa ceva, o să strige Sfântul nostru Sinod, e o blestemăție occidentală, este peste poate. Iar subsemnatul voi întreba: e mai peste poate decât să te însărcineze Sfântul Duh?
Până la Dumnezeu însă, pe mine, unul, m-ar bucura să văd femei-preot, femei-episcop sau mitropolit în România. Care să-l răspopească pe ÎPîS Mache de la Constanța și să le interzică bărbaților accesul în altar, ba chiar și în biserică, după pilda mitropolitului Irineu al Olteniei cu femeile.
Și dacă am avut o dăncilă prim-ministru, de ce n-am avea și o înaltpreafericită Matriarhă?

Postare preluată pe contul de Facebook al lui Cristian Tudor Popescu

Ultimele Articole

Un membru al Academiei Române dă cărțile pe față: Occidentalii nu vor apăra România, dacă ne atacă Rusia

CU PRIVIRE LA PERICOLELE RĂZBOIULUI ȘI STAREA NAȚIUNII ROMÂNE. În cercetările pe care le-am...

Cum a păcălit Universitatea din București zeci de mii de oameni

De 1 aprilie, Universitatea din București a postat un mesaj prin care a reușit...

Marele adversar al lui Vasile Bănescu de la Academia Română se bucură pe mutarea Patriarhului Daniel: I-a pus paznic lui Bănescu

O evoluție notabilă în BOR. Ziarul Lumina notează că la propunerea Preafericitului Părinte Patriarh...

Marian Godină, după ce Diana Șoșoacă a rămas fără permis: ‘Dumneai le-a demonstrat încă o dată că e o eroină’

Despre ce a făcut azi doamna senator Șoșoacă îmi pot da cu părerea atât...

Articole similare

Un membru al Academiei Române dă cărțile pe față: Occidentalii nu vor apăra România, dacă ne atacă Rusia

CU PRIVIRE LA PERICOLELE RĂZBOIULUI ȘI STAREA NAȚIUNII ROMÂNE. În cercetările pe care le-am...

Cum a păcălit Universitatea din București zeci de mii de oameni

De 1 aprilie, Universitatea din București a postat un mesaj prin care a reușit...

Marele adversar al lui Vasile Bănescu de la Academia Română se bucură pe mutarea Patriarhului Daniel: I-a pus paznic lui Bănescu

O evoluție notabilă în BOR. Ziarul Lumina notează că la propunerea Preafericitului Părinte Patriarh...

Stiripesurse.ro

Loading RSS Feed

Bugetul.ro

Loading RSS Feed

Exquis.ro

Loading RSS Feed

Blacknews.ro

Loading RSS Feed

Sportbull.ro

Loading RSS Feed