vineri, 17 mai 2024

Daniel Funeriu i-a prins pe cei de la spotmedia cu minciuna: ‘Au mințit groaznic. Au o agendă wokeistă sau anticreștină. Găina cu pui vii e pistol cu apă’

Publicat:

AUTOR: Redacția

Foarte mulți lideri de opinie v-au mințit referitor la predarea religiei în școli în Europa. Unii din neștiință (îi invit pe viitor să se informeze sau să tacă), alții, mai grav, pentru că au o agendă wokeistă sau anticreștină. În particular o invit pe doamna Ioana Ene Dogioiu, una din penițele remarcabile ale României, să corecteze editorialul despre religie în școli, în care scria, textual:
„Niciunde în Europa nu se studiază la școală dogma. Acolo unde religia este disciplină de studiu, ceea ce se învață este istoria, filosofia religiilor. Conținutul dogmatic nu își are loc în școală.”

Cei deranjați că situația e din 2009 au libertatea să facă o documentare „la zi”. Vor constata că situația nu e semnificativ diferită.

În cazul spotmedia e şi mai grav: au mințit groaznic referitor la studiul religiei în UE, nu au corectat după ce le-am demonstrat-o, iar acum vin cu o enormitate cât casa. Găina cu pui vii e pistol cu apă!

Postare preluată de pe contul de Facebook al lui Daniel Funeriu, fost ministru al Educației

Ultimele Articole

Adrian Papahagi nu-l iartă pe Mihail Neamțu: ‘Ce imensă ratare!’

Să începi lăudat de Pleșu, dar să sfârșești (căci acesta e sfârșitul) luat peste...

Nicușor Dan a fost prins cu cea mai mare minciună și pierde alegerile: ‘Mi-au dat lacrimile, ce frumos… ‘

I-auzi, brâu! Mai știți marota lui Nicușor Dan cum a plătit el datoriile făcute...

Victor Ponta: Ne așteaptă un dezastru economic

Ne așteaptă un dezastru economic. Datele sunt cumplite, arata mai rau decat in 2009....

Gabriela Firea: ‘Mi-aș dori să ne reamintim că toleranța și decența sunt valori care ar trebui să ne ghideze fiecare zi’

Intrăm astăzi în Săptămâna Mare, poate perioada cea mai încărcată de sens și trăire...

Articole similare

Adrian Papahagi nu-l iartă pe Mihail Neamțu: ‘Ce imensă ratare!’

Să începi lăudat de Pleșu, dar să sfârșești (căci acesta e sfârșitul) luat peste...

Nicușor Dan a fost prins cu cea mai mare minciună și pierde alegerile: ‘Mi-au dat lacrimile, ce frumos… ‘

I-auzi, brâu! Mai știți marota lui Nicușor Dan cum a plătit el datoriile făcute...

Victor Ponta: Ne așteaptă un dezastru economic

Ne așteaptă un dezastru economic. Datele sunt cumplite, arata mai rau decat in 2009....

Stiripesurse.ro

Loading RSS Feed

Bugetul.ro

Loading RSS Feed

Exquis.ro

Loading RSS Feed

Blacknews.ro

Loading RSS Feed

Sportbull.ro

Loading RSS Feed