vineri, 17 mai 2024

Ironia virală a lui Bogdan Stoica față de Ana Morodan: ‘Să-i mulțumim noi că n-a omorât pe nimeni’

Publicat:

AUTOR: Redacția

Ironia virală a lui Bogdan Stoica față de Ana Morodan: ‘Să-i mulțumim noi că n-a omorât pe nimeni’

Ne-am lămurit, da? Morodanca nu se drogase, doar luase bezonnuștiuce pentru insomnii. Luase pastilele după ce băuse și de-aia a luat-o razna. Cel mai probabil, de la amestecul alcool-benzodealea a uitat că a rămas fără permis câteva ore mai devreme și a plecat tot cu mașina să-și desăvâșească destinul tragic tipic tuturor conteselor, baronilor, lorzilor și altor reprezentanți ai unor vremuri anacronice, în care puteai să faci orice că te salva titlul nobiliar.

Bogdan Stoica o ironizează pe Ana Morodan

Întâi de toate, să-i mulțumim noi Morodancei că n-a omorât pe nimeni, deși putea, când ești beat și spart crezi că faci lucruri imposibile, cum ar fi să treci cu un Range Rover printre roțile unui cărucior de copil.

În al doilea rând, să ne mulțumească ea nouă, acum știm cine e. Mie numele nu-mi spunea nimic, dar când am văzut-o mi-am dat seama că este tipa care mă mai sperie, ocazional, când ajung pe Antena Star, unde Morodanca avea un soi de reality show în care distrugea tot ce știu este despre conceptul de „femeie”. Până la momentul scandalului cu Poliția, mie îmi era doar frică de ea.

Bogdan Stoica o ironizează pe Ana Morodan

În al treilea rând, să-i mulțumim tot noi, încă o dată, că a făcut cam orice părinte din lume să-și întrebe copilul dacă o urmărește pe Morodanca pe net. Și de ce. Și dacă are gând să o mai facă în continuare. Și de ce. Femeia asta a provocat aseară câteva zeci de mii de sesiuni de parenting, lucru mare.

În al patrulea rând, sunt profund dezamăgit de clasa politică. Afară, când un monden intră în belele, apar o droaie de politicieni care cer ca legea să fie aplicată cu strictețe genului ăsta de persoane care își folosesc notorietatea ca armură. Ai noștri au tăcut, toți.

Ironia virală a lui Bogdan Stoica față de Ana Morodan: ‘Să-i mulțumim noi că n-a omorât pe nimeni’

A tăcut și Bode, deși putea să-i felicite pe polițiștii care nu s-au lăsat intimidați de vedeta tv.

Apropo de Bode: cineva să-l învețe, vă rog, că atunci când prinzi un star într-o situație vulnerabilă îl poți folosi în campanii anti-alcool, anti-drog promițându-i în schimb o mai bună soluționare a dosarului. Sper că suntem toți de acord că n-ar folosi nimănui o Morodancă la pușcărie. O Morodancă militantă anti-drog, cu influența ei asupra atâtor sute de mii de tineri, ar fi însă de senzație.

Postare preluată de pe site-ul psnews.ro și semnată de Bogdan Stoica

Ultimele Articole

Adrian Papahagi nu-l iartă pe Mihail Neamțu: ‘Ce imensă ratare!’

Să începi lăudat de Pleșu, dar să sfârșești (căci acesta e sfârșitul) luat peste...

Nicușor Dan a fost prins cu cea mai mare minciună și pierde alegerile: ‘Mi-au dat lacrimile, ce frumos… ‘

I-auzi, brâu! Mai știți marota lui Nicușor Dan cum a plătit el datoriile făcute...

Victor Ponta: Ne așteaptă un dezastru economic

Ne așteaptă un dezastru economic. Datele sunt cumplite, arata mai rau decat in 2009....

Gabriela Firea: ‘Mi-aș dori să ne reamintim că toleranța și decența sunt valori care ar trebui să ne ghideze fiecare zi’

Intrăm astăzi în Săptămâna Mare, poate perioada cea mai încărcată de sens și trăire...

Articole similare

Adrian Papahagi nu-l iartă pe Mihail Neamțu: ‘Ce imensă ratare!’

Să începi lăudat de Pleșu, dar să sfârșești (căci acesta e sfârșitul) luat peste...

Nicușor Dan a fost prins cu cea mai mare minciună și pierde alegerile: ‘Mi-au dat lacrimile, ce frumos… ‘

I-auzi, brâu! Mai știți marota lui Nicușor Dan cum a plătit el datoriile făcute...

Victor Ponta: Ne așteaptă un dezastru economic

Ne așteaptă un dezastru economic. Datele sunt cumplite, arata mai rau decat in 2009....

Stiripesurse.ro

Loading RSS Feed

Bugetul.ro

Loading RSS Feed

Exquis.ro

Loading RSS Feed

Blacknews.ro

Loading RSS Feed

Sportbull.ro

Loading RSS Feed