miercuri, 24 aprilie 2024

Despre pensarea pensiilor și strigoiul 13

Publicat:

AUTOR: Redactia

Pensarea pensiilor și strigoiul 13

  • Liviu Dragnea și camarila lui mi-au mâncat trei ani și jumătate din viață. Am investit atâta energie psihică în bătălia cu ei din mai multe motive, cel mai puternic fiind încercarea acestui scelerat de a scoate Europa din România. M-am și implicat afectiv, ceea ce nu fac de obicei, și asta din pricina sutelor de mii de români care au ieșit în stradă împotriva Ordonanței 13, în februarie 2017. Ei mi-au dat îndârjirea de a lupta până la capăt cu banda Dragnea, un capăt care putea fi oriunde. Ei au mai luminat pentru o clipă imaginea tristă din capul meu a acestui popor.

În 2017, OUG 13 a fost opera Guvernului. N-a trecut prin Parlament. Acum, regretând că n-a făcut-o atunci, Senatul acestei țări a aprobat Ordonanța 13, cu o diferență de 50.000 lei față de pragul de 200.000 lei pentru abuzul în serviciu, care îl scutea pe Dragnea de pârnaie. 600.000 de oameni, care n-au apucat să moară din 2017 până azi, primesc astfel o flegmă cât sarmaua în obraz. Cu liberali votând umăr la umăr cu PSD.

Cum să mai crezi că are vreun rost să lupți pentru dreptate și democrație, cum să mai crezi că țara asta va ieși vreodată din balega morală care o acoperă? Cum să nu pleci unde-oi vedea cu ochii?

  • Fostul ministru din Republica Moldova, Anatol Șalaru, informează că liderul AUR, G. Simion, a fost contactat în 2011 de agenți KGB, de aceea fiindu-i interzisă intrarea pe teritoriul Moldovei. Șeful casapilor Wagner, Evgheni Prigojin, îi mulțumește senatoarei Șoșoacă pentru proiectul de rupere a tratatului cu Ucraina și anexare de către România a teritoriilor românești aflate în țara vecină.

Există români care ar putea avea iluzia că așa ceva compromite cele două creaturi

Există români care ar putea avea iluzia că așa ceva compromite cele două creaturi, că le diminuează capitalul electoral. Țin să le comunic că e pe dos: partidele lui Simion și Șoșoacă cresc în sondaje. Cârdășia cu Rusia lui Putin le ajută.

Pensarea pensiilor și strigoiul 13

Căci, există și alți români, din cât se vede, din ce în ce mai mulți, urmași ai celor care, în anii `50, au fost slugile crude și perverse ale ocupantului sovietic. Dacă Rusia Stalinului de azi ar invada România, fanii lui Simion și Șoșoacă, păzitori ai tranziției, și-ar trimite într-o veselie conaționalii în pușcării sau direct în pământ, potrivit tradiției iluștrilor înaintași.

  • În loc să fie pur și simplu desființate, pensiile speciale au fost pensate de PSDNL și curg mai departe. Chiar cu riscul pierderii banilor europeni din PNRR.

De ce?

Explicația e clară și sumbră. In statul român sunt două feluri de cetățeni: unii care au putere, alții care nu au. Magistrații, militarii, jandarmii, serviciile secrete sunt întotdeauna la putere, niciodată în opoziție. Restul românilor n-au altă putere decât să iasă în stradă și să-și strige suferințele. Ei trebuie ținuți în frâu de aceste organe de putere. Care vor fi întotdeauna nu plătite, ci răsplătite pentru asta.

Aceasta este adevărata imagine, dincolo de vorbe, a democrației originale din România, apud Ion Iliescu.

Totuși, legea pensiilor speciale mi se pare incompletă. Ar trebui, cu ajutorul Bisericii, să se intervină la Cel de Sus – „Dă un ordin, dă ceva, să-i mai poți întârzia” – pentru ca durata de viață a pensionarilor speciali să crească peste suta de ani, deoarece, dacă vor trăi cât un pensionar nespecial, nu au șanse să cheltuiască banii căpiță primiți.

  • N-aș fi crezut că fake news poate pătrunde și în matematică. Din când în când, mai rezolv probleme, în special de geometrie, ca să am impresia că respir aer curat după duhorile emanate de politică și presă pe care le inhalez cotidian.

Pe nu știu câte site-uri s-a ivit știrea că două liceene din America au demonstrat trigonometric teorema lui Pitagora.

Cică au folosit „legea sinusurilor”. Nimeni nu publică demonstrația respectivă, s-o văz și eu. Nicio autoritate matematică nu a verificat-o și nu i-a dat certificat de valabilitate. Totuși, se titrează în neștire: „Teorema lui Pitagora, demonstrată după 2000 de ani” (în realitate sunt vreo 2.500, și de atunci a fost demonstrată în peste 300 de moduri).

O asemenea demonstrație este, înainte de matematică, imposibilă logic. S-a folosit în demonstrație „legea sinusurilor” (probabil a/sinA=b/sinB=c/sinC=2R)? Păi, de cum ai rostit, sau ai scris, sinus, asta presupune, dat fiind că sinusul e raportul dintre cateta opusă unghiului și ipotenuză, un triunghi dreptunghic – în care este valabilă teorema lui Pitagora. În logică, această greșeală se numește petitio principii, anticiparea principiului sau argument circular. Pe scurt, „Este adevărat că sunt bogat pentru că sunt bogat”, explicație care, în cazul politicienilor români, devine lege.

Postare preluată de pe contul de Facebook al lui Cristian Tudor Popescu

 

 

Ultimele Articole

Un membru al Academiei Române dă cărțile pe față: Occidentalii nu vor apăra România, dacă ne atacă Rusia

CU PRIVIRE LA PERICOLELE RĂZBOIULUI ȘI STAREA NAȚIUNII ROMÂNE. În cercetările pe care le-am...

Cum a păcălit Universitatea din București zeci de mii de oameni

De 1 aprilie, Universitatea din București a postat un mesaj prin care a reușit...

Marele adversar al lui Vasile Bănescu de la Academia Română se bucură pe mutarea Patriarhului Daniel: I-a pus paznic lui Bănescu

O evoluție notabilă în BOR. Ziarul Lumina notează că la propunerea Preafericitului Părinte Patriarh...

Marian Godină, după ce Diana Șoșoacă a rămas fără permis: ‘Dumneai le-a demonstrat încă o dată că e o eroină’

Despre ce a făcut azi doamna senator Șoșoacă îmi pot da cu părerea atât...

Articole similare

Un membru al Academiei Române dă cărțile pe față: Occidentalii nu vor apăra România, dacă ne atacă Rusia

CU PRIVIRE LA PERICOLELE RĂZBOIULUI ȘI STAREA NAȚIUNII ROMÂNE. În cercetările pe care le-am...

Cum a păcălit Universitatea din București zeci de mii de oameni

De 1 aprilie, Universitatea din București a postat un mesaj prin care a reușit...

Marele adversar al lui Vasile Bănescu de la Academia Română se bucură pe mutarea Patriarhului Daniel: I-a pus paznic lui Bănescu

O evoluție notabilă în BOR. Ziarul Lumina notează că la propunerea Preafericitului Părinte Patriarh...

Stiripesurse.ro

Loading RSS Feed

Bugetul.ro

Loading RSS Feed

Exquis.ro

Loading RSS Feed

Blacknews.ro

Loading RSS Feed

Sportbull.ro

Loading RSS Feed