Nu cred că există vreo poruncă pe care omul s-o încalce mai des (și mai nonșalant) decât faimosul comandament rostit de Iisus: „să nu judecați.” Steliștii detestă dinamoviștii. Intelectualii surâd condescendent în fața „proștilor” care n-au citit operele lui Kant sau Aristotel. Neo-calendariștii detestă poporul încremenit în vechiul calcul al echinocțiului de primăvară.

Oltenii învârtiți râd de ardelenii domoli. Femeia suplă-n talie și tonifiată la brațe o compătimește pe mama obeză care, după ce-a născut trei copii, n-a mai pierdut din greutate. Postitorul îndârjit (sau fanaticul vegan) e dezgustat de farfuria carnivorului.

Cel crescut într-o familie de aristocrați iluștri e deranjat de ambiția unui proletar care, prin negoț sau antreprenoriat, visează să ajungă departe. Norocosul zilelor noastre subestimează soarta vitregă a celor născuți în comunism.

Procurorul vede-n orice politician un hoț șmecher și impenitent. Marinarul curajos al mărilor tulburi e dezamăgit de profesorul conformist, crescut pe uscat. Compatrioții din marea diasporă nu-i înțeleg pe românii care au rămas acasă: „faceți și voi ceva!” Veterinarul îl tachinează pe silvicultor iar medicul neurochirurg ridică sprânceana când vede-o „banală” diplomă de stomatolog.

Absolventul Facultății de Biologie nu înțelege specializări precum Filozofia și Teologia. Doctorul din linia întâi îl judecă pe brancardierul care, de bună seamă, n-a iubit cartea și nici nu pricepe toate comenzile șefului în halat alb.

Un concubin fără scrupule îl execută rapid pe omul divorțat, care măcar a încercat. Tatăl dintr-un cartier luxos nu-și va lăsa băiatul să se îndrăgostească de-o fată de la țară. Adolescentul impetuos își judecă aspru părinții îmburgheziți care au renunțat, pare-se, la orice ideal. Bunicii își plâng nepoții nepăsători și ingrați, răpiți de-o banală tabletă.

Monahii privesc condescendent spre neputințele celor căsătoriți. Pocăitul vede, pretutindeni, numai curve, farisei și oameni lumești. Cel abstinent (și poate neispitit de erosul feminin) îi pune repede eticheta păcătosului care, deși ros de conștiința vinovăției, e încă vulnerabil în fața plăcerii.

Salariatul îl socotește zgârcit pe patronul obligat să obțină optimizări fiscale. Geniul care poartă niște haine modeste întâlnește patronul unei crâșme și e uimit de câți „habarniști” ajung astăzi să prospere… Un dandy bine îmbrăcat n-are nicio scuză pentru studentul șleampăt care, într-un foaier la Ateneul Român, ascultă Mozart în blugi.

Aflat într-o intersecție aglomerată, omul bogat (și grăbit) se uită disprețuitor la bătrânelul sărman care-și târăște cu greu picioarele pe-o zebră decolorată. Cel înfometat îl judecă pe gurmandul care, deja sătul, și-a mai comandat o caracatiță la grătar. Ziaristul voyeurist (dar nu tocmai sfânt) comentează cu voluptate aventurile adulterine ale unei vedete.

Când judecăm rapid și expeditiv, uităm că omul este o taină și că rănile oricărui suflet cântăresc greu, dar fără să se vadă.

Postare preluată de pe contul de Facebook al lui Mihail Neamțu, scriitor și teolog