joi, 14 noiembrie 2024

Un membru al Academiei Române are curajul să o spună: ‘G4media nu a omis niciun element din instrumentarul propagandistic al dezinformării și manipulării folosit în ultimii ani de către sistem’

Publicat:

AUTOR: Redactia

Și în mijlocul acestui circ generalizat, care arată că și ultima urmă de credibilitate a sistemului media-propagandistic romanesc s-a descompus în ridicol, G4Media are o inițiativă: “Înscrie-te acum la dezbatere: Cine și de ce ne dezinformează? Fake news și consecințe în Europa Centrală și de Est.”
Iată cum e prezentat evenimentul:
“Jurnaliști din România și alte 5 țări din Europa Centrală și de Est vor vorbi joi, 3 octombrie, la dezbaterea organizată de Centrul Român de Politici Europene și G4Media. Rețele de distribuție și amplificare ale dezinformării, mesajelor conspiraționiste și divizive, care subminează încrederea cetățenilor în valori, strategii, obiective ale UE, s-au diversificat și au intoxicat masiv mentalul colectiv în 2024, un an electoral important pentru Uniunea Europeană. Ce s-a întâmplat în România, Bulgaria, Polonia, Ungaria, Slovacia sau Republica Cehă? Ce se poate face de acum încolo?”
NU știu daca stim ce se poate face. Asteptam sa aflam de la “experti”. Dar iată ce știm FACTUAL:
• G4Media a fost una dintre principalele platforme de distorsionare a modului în care problema crizei virale a fost reprezentată în mass-media de limbă română.
• G4Media a fost unul dintre principalii factori în generarea alarmismului pentru anumite categorii de public și în perpetuarea unei atitudini anti-științifice și anti-constituționale în reacția colectivă la provocările crizei.
• G4Media și-a asumat competențe științifice pe care nici unul dintre membrii redacției nu le avea, vorbind în numele științei și executând proceduri de cenzură, filtrare și manipulare informativă în numele unor competențe care lipseau cu desăvârșire redacției.
• G4Media a fost unul din factorii diversioniști care au creat false priorități în ceea ce privește pericolele și politicile publice în perioada crizei, acoperind în mod involuntar sau voluntar incompetența și corupția autorităților.
• G4Media s-a constituit ca una din principalele platforme de propagandă în ceea ce privește criza și războiul din Ucraina. În mod constant, a adoptat o linie propagandistică ce a distorsionat percepția publicului românesc cu privire la natura și evoluția evenimentelor din Ucraina.
• Mai mult, la fel ca și în cazul crizei anterioare, a acționat ca un factor de filtrare, de marginalizare și de stigmatizare a vocilor care au încercat să aducă un factor de raționalitate, echilibru și moderație în dezbaterea publică.
• G4Media este unul dintre principalii artizani ai strategiei diversioniste „Sosoaca”, folosind acest construct la crearea caruia a contribuit pentru a deturna atenția de la chestiuni publice sensibile care afectează direct clasa conducătoare și strategiile acesteia.
• G4Media este în mod constant promotor al alarmismului climatic, aliniat unor linii de propagandă care nu au nimic de-a face cu realitatea științifică, logica gândirii critice și factologia.
• G4Media s-a aliniat sută la sută la strategia europeană recentă care, în campania electorală europeană, a ales sa indrepte publicul european spre ținte și teme diversioniste fără a formula și discuta marile probleme care confruntă Uniunea Europeană și societățile europene, inclusiv cea românească.
Să ne oprim aici și să spunem următorul lucru: toate afirmațiile de mai sus sunt dovedibile cu analize de conținut pornind de la oricare dintre marile teme de propagandă ale ultimilor ani. Adică: „2 săptămâni până se aplatizează curba”, „X este rezultatul putinismului”, „Mai au muniții și hrană petru 3 zile, după care atacă România”, “colapsul este iminent” , “doar trei ani ramasi sa salvam planeta” ș.a.m.d.
Niciun element din instrumentarul propagandistic al dezinformării și manipulării folosit în ultimii ani de către sistem nu a fost omis de platforma G4Media fiind documentabil prezent acolo, in cele mai multe cazuri fara drept la replica, retractii sau pluralism de opinie si contra-opinie.
O discuție despre conduita propagandistică de dezinformare și manipulare menționată mai sus este o discuție despre factologia unei analize de conținut, nu despre interpretări sau perspective subiective, acuzatorii sau partizane.
Personal, cred că în acest moment G4Media este de bună-credință atunci când organizează un astfel de eveniment. Dar, pentru a dovedi public că este de bună-credință, tind să cred că evenimentul ar trebui să înceapă cu note de retractare și scuze și să se delimiteze de linia editorială pe care a susținut-o, cu un impact atât de negativ asupra opiniei publice românești.
Să notăm că, în acest moment, ca urmare a campaniilor mai sus amintite (și care, în spirit de onestitate, să menționăm că NU au fost generate de G4Media, ci au venit “de sus”, atat national cat si international), încrederea în mass-media și instituțiile publice de profil s-a prăbușit, iar imaginea științei și aplicarea științei la politicile publice se află într-o zonă de neîncredere publică. Imaginea NATO și a Uniunii Europene, precum și încrederea în acestea, sunt acum puse sub semnul întrebării. Imaginea adversarilor occidentului si Romaniei este in ascensiune.
De ce notez toate cele de mai sus, când în mod normal nu ar trebui să ne pierdem timpul cu fapte, imagini și reputații deja stabilite? (vezi valul de ironii si amuzament public curent)
Pentru că, dacă m-ați fi întrebat acum trei-patru ani și dacă m-ați întreba chiar și astăzi, aș spune că veriga slabă în structura de platforme și operațiuni propagandistice din spațiul de limbă română, care funcționează sub acoperire mediatică, este G4Media.
Motivul are un nume foarte clar: Cristian Pantazi. Cristian Pantazi are, așa cum l-am cunoscut, conștiință umană și profesională minimală, care îl face ca, după ce îți face o măgărie, să îți evite privirea, să privească în jos și să treacă pe celălalt trotuar atunci când te vede.
Într-o lume în care intelectuali și figuri publice cu mari pretenții sunt prinși în acte de plastografie si malpraxis, angajați fiind în operațiuni de propagandă, calomnie și compromitere, și când le atragi atenția ca i-ai surprins in act, te privesc senini in ochi și spun că nu doar că vor continua, dar că vor plusa, am considerat și consider în continuare că Pantazi NU este din acelasi aluat cu ei.
In viziunea mea el reprezintă o speranță și că, mai devreme sau mai târziu, va cârmi lucrurile în așa fel încât să transforme G4Media în ceea ce ar fi trebuit să fie, așa cum îmi spunea când stăteam de vorbă cu el într-o cameră simplă din clădirea de pe Calea Victoriei, cand la lansarea platformei, imi explica ce dorește să fie G4Media în peisajul mediatic românesc.
Sper sincer sa reuseasca sa revina la viziunea initiala. E sper binele tuturor, nu numai al acestei platforme care ar fi putut si inca mai poate sa ofere o alternativa in spatiul de limba romana.

Postare preluată de pe contului lui Paul Dragoș Aligică, membru corespondent al Academiei Române

Ultimele Articole

Gabriel Diaconu, medic psihiatru, despre Elena Lasconi: ‘Ce-au belit predecesorii, dar ce-o să mai belească dânsa după parlamentare’

Portret de candidat. Elena Lasconi Ante-scriptum: Următoarele rânduri reprezintă opinia mea. Reprezintă concluzia unor...

Claudiu Târziu explică de ce Moldova a ajuns pro-rusă: ‘Urmărea despărțirea definitivă a Chișinăului de România’

Rezultatele referendumului privind integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană confirmă catastrofa provocată și patronată...

Adrian Sîrbu, psalt: ‘COMPARATIA ÎNTRE MUZICA PSALTICĂ ȘI CEA CORALĂ ESTE ERONATĂ DE LA SINE, DIN START’

CÂTEVA GÂNDURI DESPRE ROLUL MUZICII PSALTICE ÎN BISERICĂ...

Vasile Bănescu, despre doi așa-numiți jurnaliști: ‘E suficient să le vezi chipurile prematur îmbătrânite, sluțite de ură și vicii’

Problema (ultra)progresiștilor care ironizează ieftin Judecata de Apoi, opunându-i în bășcălie insolentă o așa...

Articole similare

Gabriel Diaconu, medic psihiatru, despre Elena Lasconi: ‘Ce-au belit predecesorii, dar ce-o să mai belească dânsa după parlamentare’

Portret de candidat. Elena Lasconi Ante-scriptum: Următoarele rânduri reprezintă opinia mea. Reprezintă concluzia unor...

Claudiu Târziu explică de ce Moldova a ajuns pro-rusă: ‘Urmărea despărțirea definitivă a Chișinăului de România’

Rezultatele referendumului privind integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană confirmă catastrofa provocată și patronată...

Adrian Sîrbu, psalt: ‘COMPARATIA ÎNTRE MUZICA PSALTICĂ ȘI CEA CORALĂ ESTE ERONATĂ DE LA SINE, DIN START’

CÂTEVA GÂNDURI DESPRE ROLUL MUZICII PSALTICE ÎN BISERICĂ...

Stiripesurse.ro

Loading RSS Feed

Bugetul.ro

Loading RSS Feed

Exquis.ro

Loading RSS Feed

Blacknews.ro

Loading RSS Feed

Sportbull.ro

Loading RSS Feed