luni, 23 iunie 2025

Vasile Bănescu pornește războiul cu ierarhii BOR: Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei le dă ordine

Publicat:

AUTOR: Redacția

Un reprezentant oficial al Bisericii, mai ales un sinodal care se pronunță public, vorbind despre lucruri înalte, sau cel puțin importante, ar trebui:

– să se exprime corect gramatical și coerent lexical; asta nu îl face mai puțin mărturisitor;
– să fie un convingător și (neapărat) inteligibil teolog, bun cunoscător al doctrinei celorlalte confesiuni creștine și bine familiarizat măcar cu „religiile Cărții”, dacă celelalte i se par irelevante; toate compun istoria spirituală a omenirii pentru care s-a întrupat Dumnezeu;
– să fie cultivat în sfera relațiilor inter-bisericești, deci respectuos cu alteritatea confesională; nu compătimitor !
– să fie capabil să explice mesajul creștin evanghelic în termenii actuali ai limbajului accesibil ne-teologilor și tinerilor; Biserica e și a lor;
– să se simtă nestingherit printre intelectualii cu ascuțit spirit critic, înțelegându-le eventualele confuzii, iluzii sau justificate reproșuri;
– să știe să asculte;
– să știe să admire;
– să conștientizeze și să trateze cauzele reale ale anticlericalismului augmentat, poate, chiar de el însuși;
– să se situeze în mod reflex la antipodul propagandistului religios;
– să fie conectat la cultura vremii, să cunoască relieful mentalității omului de azi, nu de ieri, nu din „epoca de aur”;
– să descifreze și demonteze ideologiile epocii în care trăiește;
– să ascundă cât mai puține schelete în dulap, să recunoască onest elefantul strecurat în cameră și caii troieni din discursul public ideologizat;
– să nu contrazică niciodată realitatea, să nu se certe cu evidența, evitând astfel ipostaza jenantă a antipaticului și recidivistului personaj Gică Contra.

Sfidarea continuă și smintitoare a acestor minimale condiții de reprezentare instituțională ar trebui să pună în criză statutul oficial al respectivei și insolentei persoane care nu se decredibilizează niciodată doar pe ea însăși.

Postare preluată de pe contul de Facebook al lui Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române

Ultimele Articole

Membru al Academiei Române, după ce a analizat alegerile prezidențiale: ‘Ceea ce s-a întâmplat nu este doar o greșeală strategică’

Am încheiat și trimis raportul/analiza despre ultimul episod al alegerilor din România, pe care...

Crin Antonescu iese la rampă împotriva lui Nicușor Dan și îl numește ‘securistoid’: ‘Nu mă luați voi cu arcanul mobilizării generale’

Gata. Istoria e alertă. Toată suflarea e mobilizată pentru turul 2. Normal. Pentru voi, cei...

Se ceartă băsiștii între ei: Adrian Papahagi îl umilește pe controversatul Daniel Funeriu

Daniel Funeriu crede că reprezintă mai mult decât Nicușor Dan. Nu știu, zău: la...

Cel mai controversat preot ortodox român face dezvăluiri grave despre Patriarhul Daniel: ÎPS Teodosie e mic copil

17 martie 2025 Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Preafericirea Voastră, Urmare documentului intern Nr. 25/03 februarie...

Articole similare

Membru al Academiei Române, după ce a analizat alegerile prezidențiale: ‘Ceea ce s-a întâmplat nu este doar o greșeală strategică’

Am încheiat și trimis raportul/analiza despre ultimul episod al alegerilor din România, pe care...

Crin Antonescu iese la rampă împotriva lui Nicușor Dan și îl numește ‘securistoid’: ‘Nu mă luați voi cu arcanul mobilizării generale’

Gata. Istoria e alertă. Toată suflarea e mobilizată pentru turul 2. Normal. Pentru voi, cei...

Se ceartă băsiștii între ei: Adrian Papahagi îl umilește pe controversatul Daniel Funeriu

Daniel Funeriu crede că reprezintă mai mult decât Nicușor Dan. Nu știu, zău: la...

Stiripesurse.ro

Loading RSS Feed

Bugetul.ro

Loading RSS Feed

Exquis.ro

Loading RSS Feed

Blacknews.ro

Loading RSS Feed

Sportbull.ro

Loading RSS Feed