miercuri, 10 iunie 2026

Radu Herjeu, după amenda record primită de România TV: ‘Întreruperea emisiei nu afectează pecuniar un post, ci doar în orgoliul propriu’

Publicat:

AUTOR:

CNA s-a pronunțat! A decis că emisiunile României TV despre sinuciderea jurnalistei Iulia Marin și circumstanțele carierei sale din ultimii ani au încălcat legislația audiovizualului. Iar membrii consiliului au hotărât prin vot sancționarea postului cu 100.000 de lei.
Am mai spus-o, n-am văzut (intenționat) talk-show-urile incriminate, așa că voi avea decența, ca întotdeauna, să nu mă exprim pe fond. Dar cum știu deja că ambele tabere sunt nemulțumite de rezultat vreau să spun trei lucruri.
Legea obligă membrii CNA ca, în stabilirea cuantumului amenzii să țină cont de 1. Audiența postului și de 2. Antecedentele acestuia. Ambele puncte sunt evident, în acest caz, în defavoarea României TV.
Sancțiunea alternativă, propusă de Mircea Toma, este una strict de imagine. Întreruperea emisiei nu afectează pecuniar un post, ci doar în orgoliul propriu. Sunt absolut sigur că și în cele 10 minute în care ar fi fost difuzat cartonul cu textul deciziei, România TV ar fi depășit în audiență celelalte posturi de știri.
Postul a anunțat atacarea deciziei în instanță. În 6 ani am văzut mulți avocați care și-au convins clienții (evident, contra unei sume uriașe) că un astfel de demers are șanse. Nu are decât extrem de rar.

Postare preluată de pe contul de Facebook al lui Radu Herjeu, fost membru al CNA

Ultimele Articole

Sever Voinescu: Lecțiile Guvernului Bolojan pentru următorul guvern

Continuă declinul economic cuplat cu creșterea prețurilor. Economiștii știu: e cum e mai rău! Sever...

Nicolae Noica: ‘A guverna nu este o joacă!’

„A guverna nu este o joacă! „Paguba cea mai mare a societății în fața afirmării...

Sociologul Cătălin Stoica: Sondajele INSCOP nu mai sunt știință, ci acțiuni politice

Sociologul Cătălin Stoica face o analiză a pieței sondajelor din România și ajunge la...

Unul dintre cei mai cunoscuți medici din România pune punctul pe i: ‘Problema cu Oana Gheorghiu și Dăruiește Viață’

Problema cu Oana Gheorghiu și Dăruiește Viață *** Problema cu Oana Gheorghiu, recent numită vice-premier...

Articole similare

Sever Voinescu: Lecțiile Guvernului Bolojan pentru următorul guvern

Continuă declinul economic cuplat cu creșterea prețurilor. Economiștii știu: e cum e mai rău! Sever...

Nicolae Noica: ‘A guverna nu este o joacă!’

„A guverna nu este o joacă! „Paguba cea mai mare a societății în fața afirmării...

Sociologul Cătălin Stoica: Sondajele INSCOP nu mai sunt știință, ci acțiuni politice

Sociologul Cătălin Stoica face o analiză a pieței sondajelor din România și ajunge la...

Stiripesurse.ro

Loading RSS Feed

Bugetul.ro

Loading RSS Feed

Exquis.ro

Loading RSS Feed

Blacknews.ro

Loading RSS Feed

Sportbull.ro

Loading RSS Feed