vineri, 31 octombrie 2025

Strategia prin care România ar deveni regina Europei: Anunțul lui Andrei Caramitru

Publicat:

AUTOR: Redacția

Cat timp resursele noastre strategice sunt controlate de un regim ostil avem un risc imens de securitate al țării. Vorbesc aici de OMV – care e controlat de Austria dar de fapt de Gazprom / Rusia.

Cum pot fi scoși de aici ? E foarte simplu. Statul prin reprezentanții sai in board-ul Petrom trebuie sa ceara un Audit independent pe achizițiile mari făcute in ultimii ani. Ei erau obligați sa facă audit oricum (dar evident ca nu l-au făcut), si un acționar minoritar are dreptul sa ceara așa ceva.

Ei bine – aia praduiesc acolo la un nivel șocant pana si pentru un Buzatu sau pentru clanul sportivilor. Dacă cineva se uita in detaliu – toti care au fost implicați in achizițiile astea ajung sa facă o tura pe la DNA. Deciziile însă de furt, documentate, au fost luata de management-ul din Viena. Deci – dacă se merge pana la capăt – aia înfunda pușcăria. Imediat ce începe auditul va zic eu – astia de la noi de aici nu mai semnează subit nimic si austriecii lor nu mai vin in Romania de frică.

Așa ca – de groaza – o sa vândă repede Petrom ca sa scape. Garantat. Trebuie doar sa lanseze audit-ul, atât. In 6 luni își vand participația la Petrom la mega discount.

(Eu as aștepta însă Decembrie sa vedem ce iese pe Schengen. Si după – oricare ar fi decizia lor acolo – acționat oricum si forțat audit-ul).

Postare preluată de pe contul de Facebook al lui Andrei Caramitru

Ultimele Articole

Unul dintre cei mai apreciați cercetători din România vorbește despre viitorul Academiei Române: ‘Suntem într-un moment de răscruce’

Primăvara anului 1866 a fost martora unui moment de viziune pentru România aflată în...

Radu Soviani: Și profesorii să intre în grevă, nu doar magistrații

Deși s-ar putea să fiu subiectiv, pilonii dezvoltării unei economii se rezumă la patru...

CIPRIAN MEGA – AGENT DE RUS DE INLUENȚĂ ÎN ROMÂNIA

CIPRIAN MEGA – AGENT DE RUS DE INLUENȚĂ ÎN ROMÂNIA ⚡️ Nu mai e loc...

DERAPAJ HALUCINANT al unui controversat preot și cadru didactic universitar: Acuzații grave la adresa Patriarhului Daniel, ierarhi cărora le dorește moartea

”PATRIARHATUL LUI DANIEL se bazează pe un statu quo, adică pe maximizarea unor avantaje ale...

Articole similare

Unul dintre cei mai apreciați cercetători din România vorbește despre viitorul Academiei Române: ‘Suntem într-un moment de răscruce’

Primăvara anului 1866 a fost martora unui moment de viziune pentru România aflată în...

Radu Soviani: Și profesorii să intre în grevă, nu doar magistrații

Deși s-ar putea să fiu subiectiv, pilonii dezvoltării unei economii se rezumă la patru...

CIPRIAN MEGA – AGENT DE RUS DE INLUENȚĂ ÎN ROMÂNIA

CIPRIAN MEGA – AGENT DE RUS DE INLUENȚĂ ÎN ROMÂNIA ⚡️ Nu mai e loc...

Stiripesurse.ro

Loading RSS Feed

Bugetul.ro

Loading RSS Feed

Exquis.ro

Loading RSS Feed

Blacknews.ro

Loading RSS Feed

Sportbull.ro

Loading RSS Feed