Cel mai bun lucru după Mud Cake-ul de la Lidl a fost introducerea caselor self-service. Idem la Carrefour și Kaufland, intrate și ele în secolul 21, e adevărat, mult înaintea majorității clienților lor din România.
În sfârșit, am scăpat de toți nesimțiții care așteptau scanarea tuturor produselor înainte de a începe să și le bage tacticoși în sacoșe, după care se apucau să cotrobăie prin câte o sarsana după bani (cash, normal, că prin card află oculta mondială că ți-ai luat mărar la reducere), după care mai stau nițel, deși coada e infernală, ca să dea neapărat 20 de bani fix, să scape de mărunțiș. Nu mai vorbesc de casierii care se mișcau mai încet chiar decât gândește cel mai celebru proprietar de alpaca din România.
Așa că n-am nicio simpatie pentru mironosițele technically impaired care se dau de ceasul morții că vor trebui să facă ele muncă manuală și să-și scaneze produsele, pe banii lor. Văleu, cum adică, nu mai sunt oameni prost plătiți care s-o facă? Și nu, nu mi se pare decât o ipocrizie snoabă deplângerea sorții celor care vor rămâne ”fără locuri de muncă”, adică a celor plătiți prost ca să suporte zâmbind toanele tuturor clienților.
Așa că magazinele pot sta liniștite. Pentru fiecare prețios căruia i se pare sub demnitatea lui de vedetă intergalactică să-și scaneze semințele de chia și să apese de două ori un ecranm tactil, vor veni alți 5 cumpărători ca mine, mulțumiți că au scăpat să stea la cozi după cel de mai sus. Și care, dacă tot e cool să pomenim de ”banii mei”, știu că o regulă a capitalismului e ”time is money”. Iar evitarea nervilor/statului după nesimțiți… e priceless.
PS. Pentru cei în vârstă, care au probleme cu noul sistem, rămân câteva case obișnuite sau ajutorul celor plătiți special să-i îndrume.
Postare preluată de pe contul de Facebook al lui Radu Herjeu, fost membru al CNA
